India

Prin sudul și nordul Indiei

Din Kuala Lumpur am zburat către sudul Indiei, mai exact spre Kerala.

Varkala Beach, Kerala

Am petrecut 20 de zile în Varkala Beach, 20 de zile în care m-am bucurat de răsărituri și apusuri pe malul oceanului.

Mi-au rămas multe momente întipărite în suflet și în minte, însă cele mai minunate momente au fost acele când îmi luam mandala, mergeam la plajă și stăteam la pieptul sau în brațele lui, mă privea în ochi cu atât de multă căldură și-mi spunea: mă bucur enorm de mult că ești aici cu mine, te iubesc. Era liniște și pe plajă, și în suflet. Admiram amândoi marea, uneori mâncam dintr-un borcan niște nuci de caju, alteori niște banane bine-coapte sau o prăjitură vegană cu ciocolată. Sincer, în acel moment nu-mi doream nimic mai mult.

Purtăm niște rochii lungi, viu colorate și croite tare interesant pe care mi le cumpărasem din Bali. Îmi plăceau la nebunie. Îmi aduc aminte că uneori mă ridicăm ușor de pe mandală și mergeam să mă joc cu marea… Un val mai mic, unul mai mare, altul și mai mare și uite așa îmi udam jumătate din rochia mea colorată tare.

Dimineața mergeam la cafea, aveam vederea spre mare și pe fundal răsuna o mantră superbă. Era un moment bun pentru meditație. După micul-dejun aveam cursul de masaj – altă experiență tare interesantă. Cât am stat în Varkala am avut ocazia să fac un curs de masaj ayurvedic tradițional Indian și Shirodhara. Mie mi-a plăcut mai mult partea practică, la teorie mă plictiseam și mă uităm la ceas încontinuu. În gândul meu se tot auzea: “nu se mai termină ora asta”. În schimb, la practică era veselie mare însă combinată cu o doză de seriozitate. Proful de la practică nu știa limba engleză, drept urmare am putut învăța tehnici de masaj urmărind exact ceea ce face el, prin semene și învățând cuvinte noi. Când nu făceam vreo mișcare corect, mă punea să o iau de la capăt sau își punea mâinile peste ale mele ghidându-mă pas cu pas. Țin minte că se supăra tare când uitam care era următoarea mișcare, însă și tare repede îi trecea. Așa sunt indienii din sud, mereu pozitivi. Însă, de fiecare dată când plecam de la oră trebuia să promit că ziua următoare voi face full-body massage, singură.

Au fost 20 de zile despre noi, mergeam împreună la masaj apoi ne reîntâlneam la prânz unde de fiecare dată găseam câte un subiect de discuție – familie, zona financiară, planuri de viitor, temeri, sex, nemulțumiri, tot felul de stări, detox sufletesc. Și uite așa pauza de masă se lungea până la trei ore. După prânz fiecare își vedea de treburile lui, uneori mai mergeam să vizităm locurile de lângă Varkala Beach, alteori stăteam la pisicină, ne uitam la seriale sau făceam yoga.

Nu știu când au trecut acele 20 de zile, nu am avut momente în care să mă plictisesc. Au fost doar momente în care mi-a fost dor de mama, de anumiți oameni de la Chișinău și București. În Varkala în fiecare zi mă mai împrieteneam cu cineva, mai făceam selfi-uri cu localnicii ori mai aflam noi povești de viață. Oarecum aceeași rutină, însă în același timp diferită. În două zile am vizitat Varkala și temple din jur și Munroe island.

La capitolul condiții și mâncare: am stat într-o vilă foarte drăguță, am fost atentă de unde am băut apă și la locurile de unde am mâncat. În sud am mâncat: porridge, curry cu butter paneer, naan, desert „hello to the queen” și multe fructe, în special banane. Ah, da, m-am împrietenit și cu nenea de la taraba cu fructe, mă anunța când aduce fructe proaspete, mă lăsa să mi le aleg și uneori chiar aveam discount.

Un alt aspect despre care aș vrea să menționez este faptul că în India totul se negociază, primul preț pe care ți-l oferă nu este cel real (poate o să îți povestesc cum am negociat pentru niște eșarfe în New Delhi).

Ultima zi în Varkala. De dimineață am mers să iau micul dejun și așa l-am cunoscut pe Sebastian. Un tânăr indian ce a locuit aproape toată viața lui în UK (Marea Britanie) și acum s-a întors acasă să pună pe picioare un business. Mi-au rămas în cap cuvintele lui: „I will never go back to Europe. I am very happy here, this is paradise for me!” („Nu mă voi întoarce niciodată în Eurora. Sunt foarte fericit aici, aici este paradis pentru mine!”). 

După micul dejun am pornit la drum spre New Delhi iar de acolo spre Rishikesh.

Rishikesh, capitala yoga

Să înceapă nebunia!

Din New Delhi până în Rishikesh am zburat cu an avion cu elice… vai de mama lui. Primul lucru pe care l-am simțit când am coborât din avion a fost frigul… tremuram toată și îmi tot repetam: „nu vreau să răcesc, nu vreau să răcesc”. Aveam doar un hanorac la mine mai gros.

Ne-am urcat într-un “taxi”, șoferul mi s-a părut că mirosea ușor a alcool. Pe drum ne face instructajul că în Rishikesh nu avem voie să consumăm alcool, să mâncăm carne și ce mai era pe acolo. În timp ce mergeam spre Rishikesh oprește mașina, se scuză foarte elegant și îmi spune că merge să își ia o sticlă de vin. Apăi sincer nu știu unde eram mai în siguranță, în avionul ăla ce era să pice sau la domnul în mașină. În India nu există reguli de circulație, fiecare merge cum îl taie capul și cum poate.

Într-un final ajungem la hotel, am stat la un hotel de 4 stele însă condițiile sunt aproximativ de 3 stele în Europa. Hotelul este la ieșire din oraș, era târziu și nu aveam niciun chef să ies. Seara aia am dormit dusă. A doua zi ne-am trezit, am mers la micul dejun și după am decis să mergem prin oraș. Înainte să ieșim din hotel vin eu cu minunata idee să mergem pe jos până în centru că și așa nu e departe, pe drum poate găsim un ATM să scoatem bani, nu mai aveam bani cash deloc. Când am ieșit din hotel am crezut că sunt într-un film. Imaginile de pe stradă sunt greu de descris: oameni care se încălzesc la foc, oameni aproape fără haine pe ei, copii care se joacă cu niște pietre și crengi de copaci, claxoane, maimuțe, niște vaci ce mănâncă din tomberoane, murdar, copii care trag de mine să le dau bani, dar de unde bani că nici eu nu am. Pe drum am oprit la 15 ATM-uri (fără exagerare) și nu ne merg cardurile, unul deja îl avem blocat. Mă uit jur-împrejur, mă așez pe niște scări și mă apucă plânsul, în bocete. Sincer, nu știam de ce plâng, de peisajul pe care îl văd sau pentru că mă panicasem că nu reușesc să scot bani de pe card.

El încerca să mă liniștească și că totul va fi bine… eu urlăm la el: “nu vezi unde suntem și nici măcar bani nu avem la noi”. Clar, intrasem într-o criză… îmi era frică.

Am ajuns în oraș…. în Rishikesh se claxonează într-un hal de nu îți pot descrie, la un moment dat am zis că sigur plec de acolo cu o problemă de auz. Plimbându-ne pe străzi se apropie de noi un turist să ne invite la tantra yoga. În gândul meu ce bine că s-a oprit omul asta, el cu yoga și cursurile lui, noi cu problema cu bănuții. Îi explicăm situația și într-un final reușim să facem rost de bani, de pe un card pe altul cu nu știu cât comision. Ura, am făcut rost de niște rupii. Parcă îs mai liniștită un pic.

În primele zile a fost mult haos, diferența dintre sud și nord mie mi s-a părut enormă. În sud toată lumea zâmbea, oamenii erau mult mai deschiși și liniștiți, iar în nord totul mi s-a părut mai dur.

În primele zile număram orele, nu prea aveam nici cine știe ce multe activități. Într-o zi ne-am decis să mergem să vizităm locurile de pe lângă Rishikesh. Ei bine, aici am rămas fără cuvinte. Din momentul în care am ieșit din oraș și am plecat spre munți peisajul s-a schimbat mult tare, o frumusețe de nedescris și cu totul o altă energie.

Am făcut trei excursii de câte o jumătate de zi fiecare. Un prieten indian localnic, Raj, ne-a recomandat un șofer foarte cumsecade cu care am mers bine. Într-o zi am fost la templele budiste din jur. Sunt mai mult decât temple, sunt școli de viață. Practic, orice copil budist merge la templu cel puțin trei luni până la vârsta de cinci ani, pe cont propriu, fără părinți. Aici învață practic tot ce este de făcut. Cei mai mari merg și la școală, tot în cadrul templului, și locuiesc permanent acolo. Mulți dintre cei de acolo erau orfani aduși de prin diverse părți ale Indiei sau din Nepal… Apoi au posibilitatea să meargă la liceu, la un alt templu. În final pot face studii tibetane (limbă, istorie etc) la universitatea înființată cu acest scop. În celelalte două zile am vizitat orașe pe lângă Rishikesh, o cascadă și un templu hindus de această dată. În cadrul acestuia am luat telegondola, da, o telegondolă în cea mai săracă parte a Indiei pe care am văzut-o, și am urcat pe munte. Mai era unul pe lista de vizitat, dar n-am mai fost. Ar fi trebuit iar să urcăm si sa coborâm cu telegondola.

Yoga

Deși, practic yoga de bună vreme (mai bine de cinci ani) și eram în capitala yoga nu am simțit să merg la niște cursuri acolo. Totul mi se părea exagerat, vedeam pe străzi oameni pierduți care erau în căutare de ceva, mult marketing și tot felul de promisiuni ce te scapă de toate problemele vieții. Am zis că asta nu este pentru mine, bineînțeles că mi-am făcut practica, însă am făcut-o în camera de hotel. Da, am mers la ore de yoga însă în Sudul Indiei.

Nu știu cum dar pe la sfârșitul șederii mele în Rishikesh a început să-mi placă… glumeam cu oamenii de la hotel, învățasem să negociez cu cei de la tuk-tuk, știam unde să mănâncă bine. Ah, și să nu uităm de Masala Chai… în fiecare zi masala chai. Cât am stat în Rishikesh am răcit, câteva zile eram doar pe ceaiuri și siropuri.

Diwali

Cât am stat în Rishikesh am avut ocazia să prindem Diwali – o sărbătoare a luminilor. Raj ne-a invitat să sărbătorim cu el și prieteni de-ai lui și turiști veniți de prin toate colțurile lumii. A fost cu tobe, dans, mâncare vegetariană indiană și bubuituri. Iți poți imagina cum era la noi de revelion acum câțiva ani – multeeeee focuri de artificii. A fost frumos, toată lumea țipa Happy Diwaliiiii și se bucurau cu toată inima.

New Delhi

Din Rishikesh am zburat spre New Delhi, de dată această cu un avion mai normal. New Delhi nu prea mi-a plăcut, nu am foarte multe amintiri aici doar că mi-am făcut un tatuaj – primul tatuaj, mi-am dorit să plec cu o amintire, voiam să îl fac încă din Asia. De asemenea, îmi aduc aminte că am negociat cu un nene pentru niște eșarfe câteva minute bune. Eu îi ziceam că nu mai am bani, el că sigur ai că doar ești din Europa și tot așa. Până într-un final am ajuns la un preț de mijloc și toată lumea a fost fericită.

În concluzie, pot spune că mi-a plăcut India. Au fost niște experiențe frumoase și am avut niște lucruri de înțeles și învățat.

Sudul Indiei a fost mai mult pentru relaxare și liniște, iar Nordul Indiei a fost o lecție bună pentru a-mi aduce aminte să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am, să apreciez mai mult și să mă bucur mai des. Ah, da și să nu mai vorbim despre lecțiile de negociere. Deci, niciun training, workshop nu te învață mai bine tehnici de negociere așa cum o face India.

Pentru mine India este minunată, interesantă și cu siguranță o călătorie de suflet. India are ceva special și m-a convins să plec din nou acolo. De dată această îmi propun să merg spre Mumbai, Goa, Kerala. Îmi doresc că iarna viitoare să nu mă prindă în București. Dacă ești interesată de o călătorie alături de mine, lasă-mi un mesaj. De asemenea, dacă ți-a plăcut acest articol și ți se pare util dăi un share, poate reușești să inspiri și alți oameni.

Te cuprind,

Miha

Lasă un răspuns